duminică, 17 martie 2013

Etapa 9. Arta e un lux sau luxul e o arta?

Scrieți pe blog un articol in care sa răspundeti la întrebarea „Arta e un lux sau luxul e o artă?” pe baza a cel puţin trei argumente. Vrem să aflăm părerea voastra despre relaţia dintre lux şi artă, cât de prezente sunt ele în viaţa noastră şi cât de importante sunt. Ce este luxul pentru voi? Ce înseamnă artă într-o lume în care toţi suntem artişti?

*****
De la turle la Vietnam
Arta e un lux sau luxul e o artă? Îmi place la nebunie această temă. Și cred cu tărie că Arta este un lux. Spre deosebire de țările avansate unde aproape că și partea a doua a întrebării este echivalentă, la noi nu cred că luxul este o artă. Și asta pentru că o parte din cei care și-ar permite să achiziționeze lucrări de artă, au obținut banii care le-ar permite luxul de a cumpăra Artă, arzând niște etape. Sunt primii care au ridicat familii, însă nu au mai avut răgazul sau luxul de a studia mai mult, de a se rafina și pe ei înșiși. Acești oameni nu trăiesc luxul ca pe o artă, așa cum se întâmplă în țările în care oamenii au parte și de lux și de artă de mulți mulți ani. Acolo a fi rafinat se învață încă din copilărie. Eticheta se construiește și are valoare, eticheta este apreciată, valorizată și ridicată la nivel de artă.
Tablourile mele
Arta, indiferent de forma prin care se manifestă înseamnă frumos, înseamnă zbuciumul sufletesc al unui artist, înseamnă creație și într-un final bucurie. Și da, arta adevărată costă, e scumpă și e firesc să fie așa câtă vreme artiștii adevărați continuă să fie puțini, în ciuda faptului că mulți se visează artiști. Personal admir orice creație artistică, fără pretenția de a le înțelege pe toate. De fapt mai mult că sigur înțeleg puțin, doar acele piese care rezonează cu mine, cu gusturile mele, cu sufletul meu. 

Acum câțiva ani aveam pereții casei albi și goi, acum adăpostesc o serie de tablouri ale unei pictorițe tinere. Mi-a fost greu să rup bani din nevoile curente pentru așa ceva, în ziua de astăzi dacă trăiești ca un simplu salariat, remunerația acoperă nevoile de bază plus puțin. Arta este undeva în vârful piramidei lui Maslow, acolo la interese de statut. Pentru a ne gândi măcar la achiziționarea obiectelor de artă ar trebui ca toate celelalte să fie acoperite și să ne simțim confortabil. Apoi am stat și m-am gândit îndelung ce să pun pe pereții casei mele? Sunt o persoană obișnuită, nu mi-aș permite în veci un Botticelli, deși este unul dintre pictorii mei favoriți. Plus că într-o casă amenajată în stil minimalist, opulența tablourilor maestrului ar fi arătat ca nuca în perete. Și atunci, am ales să mă bucur de lucrările sale în stil puzzle, iar pe pereți să aleg o creație originală, așa cum a simțit-o și redat-o tânără pictoriță. Este cumva un pariu cu viitorul. 
Și pentru că tot vorbim de alegeri, lucrările de €œarta clasica pot fi oricând reproduse în stil printed canvas de plottere speciale și ies că niște copii perfecte, însă deși le apreciez pe holurile instituțiilor, la mine în casă nu ar fi adus emoția pensulei. Iar pentru mine, arta este emoția creației. Cu alte cuvinte nu mi-am permis luxul unui maestru, ci am ales strădania și arta unui tânăr aspirant. Cam așa văd și relația dintre artă și lux. Cred că fiecare ne putem permite luxul de a savura artă, însă fiecare la nivelul lui. Important este să îi dăm o șansa. Și de ce susțin acest lucru? Pentru că dincolo de orice arta înseamnă cultură și un popor care nu valorizează arta și cultura este un popor care începe să moară, încet, dar sigur. Și vreau să cred cu tărie că nația asta mai are încă multe talente de descoperit și mulți oameni minunați care să poată crea cu mâinile lor artă autentică.  

Și pentru că sunt o persoană care călătorește destul de mult, aș vrea să vă împărtășesc cum se vede arta prin ochii mei, atunci când vizitez un oraș. Atunci când mă plimb pe străzi necunoscute caut cea mai înaltă turlă de biserică, și de acolo îmi încep periplul prin acel oraș. După ce întru în acea catedrală, continui și cu alte obiective turistice. De ce încep așa? E simplu. Dincolo de orice considerente religioase, pe pereții acelei catedrale este multă, multă artă de toate felurile. Acolo poți vedea cum se raportează localnicii la artă. Pe acei pereți stă zugrăvită istoria locului, fie că sunt fresce, bazoreliefuri, picturi, statui, elemente arhitecturale deosebite. Totul într-o singură clădire, una de suflet.

Apoi răsfoind paginile virtuale de pe Elegantine, am citit un articol care mi-a stârnit amintiri frumoase. Se vorbește acolo despre arta de a servi cafeaua, cea mai scumpă cafea din lume, cea obținută din boabe trecute deja prin organismele Zibetelor, niște animăluțe mici din familia veverițelor, dar care seamănă puțin și cu niște maimuțele. Ei bine, în Vietnam acum 2 ani, am servit o asemenea cafea, într-o atmosferă complet diferită de cea descrisă pe Elegantine. Era un magazinaș cu produse tradiționale, unul mai uimitor decât celălalt. Cafeaua aceasta se servea ca și ofrandă a casei, deoarece, mai mult ca sigur turiștii cheltuiau acolo semnificativ. Mie mi-au rămas ochii pe băuturile spirtuase în a căror sticle erau conservate tot felul de vietăți: șerpi, scorpioni. Era un amestec de artă ikebana și frică dar totuși sticlele în sine erau deosebit de atrăgătoare. Habar nu am dacă existau sticle duble și erau cumva separate, însă nu-ți puteai lua ochii de la ele. Iar în ceea ce privește cafeaua cu parfum de Zibete, mie nu mi-a spus nimic deosebit, în afară de faptul că era extrem de dulce chiar și fără zahăr. Însă aici, este vorba de gust, așa cum este el resimțit de papilele fiecăruia. Și am înțeles că și acesta se educă din coplilarie. Așadar rămân la părerea că arta este un lux, la fel cum puțini învață să trăiască luxul la nivel de artă.  
Articol scris pentru Spring Super Blog 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

MY shutterstock

My latest images for sale at Shutterstock:

My most popular images for sale at Shutterstock: