luni, 22 octombrie 2012

Etapa 11. Borealy: Daruim emotii prin cadouri deosebite


Enuntul probei: Borealy vrea sa duca acest gest, aparent mic si neinsemnat, intr-o alta dimensiune – a amintirilor pe viata. De aceea, tema noastra pentru voi este sa povestiti cum oferirea unui cadou de pe site-ul www.borealy.ro se transforma intr-o experienta deplina, ce va ramane vie pentru totdeauna. Daca doriti, puteti grupa mai multe cadouri individuale de pe site pentru a crea cadoul perfect. Abordati in acest scop cele 3 puncte mentionate mai sus: povestea si simbolul cadoului, continutul si originalitatea produselor ce formeaza cadoul, importanta ambiantei si ambalajului cadoului oferit.

*****

Crăiasa Zăpezii

Ioana M. era acum aproape un deceniu partenera ideală de cățărare. Eram amândouă în mare formă și reușeam să concurăm împotriva băieților în concursuri. Ne completam incredibil: ea în pasajele tehnice, eu în cele cu risc ridicat, aproape ne permiteam orice traseu din marii pereți. Și ne simțeam bine, deosebit de bine împreună. Nu vorbeam foarte mult, de cele mai multe ori ne înțelegeam din priviri, iar cățărarea curgea cu un flux de normalitate, sentimente împărtășite și o tovărășie cum rar poți întâlni.  

Apoi ea a plecat cu bursă în străinătate, specializarea ei pe fizică cuantică nu prea era cine știe ce apreciată în România, așa că a fost nevoită să își caute drum prin străinătate. Ne-am regăsit de curând, într-un mod atât de emoționant și de brusc încât parcă toate amintirile din anii noștri de glorile în ale alpinismului ne-au invadat ca și cum ar fi fost ieri. Și acum când ne-am întâlnit mi-a mărturisit că a revenit pentru nuntă. Ioana M. se mărita. M-am bucurat tare mult. I-am zis atunci că nici nu concep să nu mă invite la nunta ei, și a rămas să ne întâlnim în 3-4 săptămâni pentru a-mi înmâna invitația.

Timpul a zburat efectiv și într-un weekend de final de vară ne-am întâlnit în oraș la o cafea. Eram curioasă foc să văd invitația ei, mă așteptăm să fie ceva în stil flower power, nu de alta însă așa era Ioana M. Întotdeauna naturală, de o simplitate cuceritoare, fără machiaj, fără zorzoane, o femeie frumoasă  prin firescul ei. Un cercetător adevărat fericit în laboratorul experiemental, un cercetător femeie, una dintre puținele femei cu performanțe în domeniul: fizică cuantică.

A venit așa cum mă așteptam, parcă nu s-a schimbat nimic, s-a așezat și zâmbind mi-a oferit invitația. Am tras ușor, cu emoție invitația din plic și spre marea mea surprindere era o invitație destul de clasică. A râs când mi-a văzut reacția și mi-a șoptit că trebuia să împace pe toată lumea, însă am zărit și o urmă de tristețe în remarca ei. Am întrebat-o ce s-a schimbat în ultimele săptămâni și mi-a spus cu tristețe că laboratorul ei se închide și a rămas practic fără job. Exact acum, cu câteva săptămâni înainte de nuntă. Și așa în ziua de azi e rău când îți pierzi un job atât de specializat, darămite înainte de nuntă, când fiecare își are calculele lui. Apoi a schimbat subiectul, am pus-o să-mi arate pe telefon poze cu rochia ei (care într-adevăr era așa cum mă așteptăm eu, în stilul Ioanei M.). Am întrebat-o atunci ce bijuterii va asorta, pentru că simplitatea rochiei lăsa un loc generos la orice combinație de bijuterii. A dat din umeri simplu, și am înțeles imediat că fusese o cheltuială lăsată pe ultima sută de metri și în contextul nou, cel mai probabil avea să poarte ceva existent deja prin casă ei sau a vreunei prietene. Părea să nu o afecteze prea tare și cu toată situația neplăcută, Ioana M. avea în ochi aceeași bună dispoziție și poznășie care o făceau absolut adorabilă.

În drum spre casă mi-am zis că așa ceva nu se poate să rămână așa, și chiar dacă îmi era imposibil să o recomand pe prietena mea la un alt laborator, pur și simplu pentru că nu cunoșteam nimic în acest domeniu, trebuia să îi ofer experiența și bucuria de a avea bijuteria ei de mireasă. Nici nu am avut răbdare să mă fac comodă și am deschis laptopul solicitându-i Domnului Google sintagma “bijuterii de mireasa”. Apoi în acea seară tot ce am făcut a fost să caut bijuterii, să încerc să le potrivesc cu rochia, dar mai ales cu Ioana mea, ridicată însă la puterea de “mireasa”.

Într-un final am găsit ceea ce-mi trebuia pe site-ul Boreali.ro. M-am oprit la două modele și la acel moment m-am blocat. Când aleg un cadou, îl aleg ca și cum mi l-aș cumpără mie, dacă îmi place mie și-l iau cu dragostea și bucuria de a mi-l lua mie, înseamnă că și persoana căreia îi este dedicat acel cadou va simți dragostea pusă în acea alegere. Unul dintre seturi era cu flori și perle, celălalt cu cristale care parcă formau fulgi de nea într-un aranjament bogat. Greu de ales, amândouă erau superbe, iar pentru Ioana M. prețul nu conta, nu era unul dintre factorii care ar fi atârnat în balanță.

Ce să aleg, ce să aleg? Tot frământându-mă așa, mi-am aminit de o seară cu adevărat magică în care eu și Ioana M. am rămas singure la Refugiul Coștila. Era iarnă grea în pereți, zăpada multă și ger. În ziua aceea cățărasem un traseu mixt (stâncă + gheață) și coborâsem din perete prea târziu pentru a mai prinde trenul. Așa că am rămas să înnoptam sus în căbănuța stingheră lipită cu 2 pereți de un perete masiv de stâncă. Am făcut focul în sobă și deasupra sobei am legat câteva bucle de cățărare pentru a potrivi la înălțimea corectă o pungă în care mai aveam 2 pulpe de pui. Nu aveam alte recipiente în care să ne încălzim mâncarea. Dacă o lăsăm prea aproape de sobă punga s-ar fi topit, așa s-a încălzit încet, încet. Mai aveam și o sticluță mică de vișinată pe masă, lăsată de unul dintre băieți și jumătate de pâine. Aceea era toată averea noastră, 1 lumânare și 1 carte de povești uitată prin refugiu de cine știe cine? A fost una dintre cele mai frumoase seri de care îmi pot aminti: afară ningea viscolit, înăuntru trozneau lemnele în sobă, aveam ceva mâncare și ne citeam una alteia povești. Din când în când vântul rupea țurțuri din perete și în cădere se făceau zob curgând pe lângă refugiu în clinchete vesele. De fapt zgomotul acela de gheață spartă ne însoțise în acea zi în traseu mai la tot pasul. Fiecare lovitură de piolet desprindea mai întâi un strat superficial de gheață care o lua la vale, apoi a doua lovitură fermă oferea un punct de sprijin corect și sigur. Ce tovărășie adevărată se leagă între coechipierii de coardă, câtă încredere tacită și ce prietenie pentru totdeauna se leagă…
Clinchetul țurțurilor care îmi răsunau acum în amintire și-n minte m-au trezit din momentul de amintire și râzând am adăugat în coșul de cumpărături colierul care semăna în mod evident cu fulgii de zăpadă și cristalele țurțurilor. Era cu adevărat alegerea corectă. Era ceva ce împărtășisem împreună acolo sus, într-o zi și apoi într-o noapte de iarnă, singure într-un pustiu de zăpada, printre cei mai mari pereți din România. Am adăugat cercerii asortați, care cu adevărat aveau forma cristalelor de gheață și când să închid coșul de cumpărături am dat de o broșă cu frunză de arțar. Habar nu am dacă îi va folosi la ceva, însă mie mi-a plăcut la nebunie forma, finețea și delicatețea finisării și mi s-a părut un simbol al codrilor prin care alergam neobosite în fiecare vineri seară, direct de la muncă, către marii pereți. Am căutat apoi o cutie de cadou și abia am așteptat comanda.
M-am bucurat ca un copil când le-am primit. Am deschis cu curiozitate nemărginită cadoul, vroiam să îl pipăi, să simt cristalele, să pun în ele toată dragostea mea pentru prietena și coechipiera mea de coardă. Vroiam să mă asigur că sunt la fel de frumoase ca în poza din magazinul online. Erau superbe. Ioana M. va fi o Crăiasă a Zăpezii cu aceste bijuterii, va fi cu adevărat o mireasă frumoasă. A doua zi am găsit un pretext de urgență, Ioana M. a crezut că nu mai pot veni la nuntă. Era pregătită să îmi ușureze munca de a-i da o veste proastă, când i-am strecurat în mână cutia frumos împachetată.

- Ce este asta? A făcut ochii mari, a ridicat sprâncenele ca atunci când vroia să mă dojenească.
- E pentru tine, deschide-o.
- Dar… dar e prea mult Silvia, nu pot să…
- Nu este nimic prea mult pentru tine Ioana. Acum ești mireasă! Sper să îți placă. 


Și îi plăceau intr-adevar, am văzut în ochii ei emoția și valul de căldură care o cuprinsese i-a umezit ochii mari. Dar nu mai mult ca pe ai mei. Eram din nou acolo împreună, la fel ca în acea noapte în care sărbătorisem traseul de gheață ne bucuram și azi, peste ani, tot de cristale, de emoții și de noi începuturi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

MY shutterstock

My latest images for sale at Shutterstock:

My most popular images for sale at Shutterstock: