sâmbătă, 7 aprilie 2012

Cum am ucis aroganta din mine

Zilele trecute la Timisoara Business Days intr-una din pauzele evenimentului discutam cu Razvan Tudor. Dintr-o discutie banala, in care schimbam pareri despre ultimele prezentari, care mai toate pledau pentru o doza de modestie, moderatie si chiar smerenie in business la nivel de leadership, am ajuns sa povestim experiente care au dus undeva in sfera discursului inspirational.

Intr-un fel sau altul, a reusit sa ma convinga sa scriu, sa-mi iau inima in dinti si sa fac publice asemenea ganduri din care, poate, cine are nevoie, sa poata trage concluzii personale. Nu sunt un secret, prietenii mei apropiati le cunosc de ani de zile si le-am povestit atunci cand am simtit ca era loc de asa ceva.

Ma consider o persoana simpla, care a avut insa norocul de a experimenta mari varfuri de succes si la fel de mari caderi, de la o varsta la care altii inca sunt inocenti. Fiecare dintre aceste evenimente au insemnat o caramida la fundatia pe care imi bazez astazi valorile personale.

Pentru a intelege contextul, ar trebui sa spun ca inca de pe la 15 ani am inceput sa urc pe munte. Apoi intre 20 si 26 de ani am facut alpinism, cu un varf absolut de forma de ziua mea, la 24 de ani, zi in care am parcurs cel mai dificil traseu de perete din viata mea. Ce a insemnat alpinismul in viata mea? A insemnat foarte multe: autoeducatie, autodisciplina, camaraderie, spirit de echipa si fair play, increderea in partenerul de catarare pana la limita dintre a fi sau a nu mai fi, o incredere totala, oarba si onorata de fiecare data. Traiam iubind “vidul” cum ii spunea un bun prieten din Brasov. Era un fel de lume doar a noastra, o mica casta de initiati, era o relationare intre oameni la un nivel la care nu am mai intalnit de atunci. Traiam pentru libertatea desavarsita a celor care pot sfida propriile limite din nou si din nou...

Asemenea experiente incep sa iti ofere o mare doza de incredere in tine, de siguranta si cumva de mandrie. Suntem oameni, cu limitarile si imperfectiunile noastre, iar puterea de orice fel sau forma te seduce intr-un mod atat de subtil, incat nici nu-ti dai seama cand devine o “placere vinovata”: vinovata de mandrie, superioritate si puterea de a fi cu adevarat o femeie/persoana care nu depinde de ceilalti. O fiinta care ajunge sa faca ceea ce milioane de alti muritori nu au posibilitatea sa experimenteze. Inima mea ma puteam privi lumea mai de sus si din cu totul alta perspectiva. Fata de majoritatea oamenilor puteam sa ma consider un mic zeu.

Si totusi…

Intotdeauna exista un “si totusi”… Daca ma comparam cu oamenii mai buni din mica mea lume, unde ma situam? Fata de cei multi stiam unde ma situam, dar fata de cei putini? Cei buni? Comparativ cu ei unde eram eu, fiinta magica? Ei bine, trebuie sa mai stiti ca daca imi e teama de ceva, in mod special imi este teama de penibil. Urasc sa ajung in situatii penibile. Exact acest simt al penibilului a inceput sa isi joace rolul important in a tempera mandria excesiva care, aproape de fiecare data se transforma in aroganta.

Fata de cei putini si buni, am concluzionat eu atunci cand mi-am pus aceste intrebari, eram un umil gandac. Intrasem astfel intr-un fel de dilema: eram mai tare decat milioane dar nu puteam sa epatez cu asta pentru ca acei cativa si mai buni m-ar fi trimis la locul meu de umil gandac cu privire sau un zambet ironioc. As fi devenit penibila. Adica in situatia pe care eu o consider cea mai neplacuta si de care ma tem. Mi se pare o treaba de bun simt sa incerci sa examinezi din ambele unghiuri.

Acestea au fost cele doua aspecte care au contribuit in timp la ceea ce eu astazi numesc modul in care am ucis aroganta din mine. Am ajuns atunci la concluzia ca pentru a ma bucura totusi de recunoasterea persormantelor mele, pot sa am si o atitudine mai rezervata, prin care sa ajut oamenii care doreau sa parcurga aceleasi trasee: m-am apucat si am desenat schitele traseelor parcurse, am pus mana si am scris detalii care sa ii ghideze pe oameni, mici informatii, trucuri, detalii care sa ajute enorm in perete: un piton de asigurare ascuns, altul care sta sa cada, o scurtatura, o varianta mai usoara, o fomatiune mai deosebita pentru orientare, o regrupare intermediara, o clepsidra de stanca care sa ofere o asigurare suplimentara, lucruri marunte, dar atat de importante pentru cei aflati in efort sau incordare maxima.

Eram perceputa astfel ca “un consilier”, spusele mele ca un sfat, toate acestea implicau faptul ca eu parcursesem acel traseu si ofeream o mana de ajutor. Ieseam astfel din sfera penibilului, ma bucuram astfel de performantele mele (asa cum erau ele, cu tras pe pitoane, sacrite sau artificial). NU mai era nevoie de laude sterile, trecusem de acel punct, de care, de multe ori avem nevoie… mandria exagerata si aroganta se transformasera in ceva util. Nu mai era o performanta egoista, doar pentru experienta mea, din ea ofeream si celor care aveau sa imi calce pe urme peste ani. Abia cand ajungi sa oferi ceva si celorlalti ajungi sa te bucuri cu adevarat! Schitele mele pentru acuratetea si detaliile lor au fost preluate de prieteni, completate de ei cu gradele de dificultate si oferite online pentru folosinta celor interesati. Si acum, dupa 7-8 ani de cand m-am lasat de acest sport, oamenii mai folosesc acele schite si descrieri…

As mai putea adauga la acele trairi si transformari, credinta celor invatati cu muntele, aceea ca o atitudine aroganta, aproape intotdeauna este taxata de munte. In momentul in care crezi ca esti prea bun, cand nu mai respecti muntele, cand ai senzatia ca tu cuceresti muntele si nu ca de fapt iti cuceresti propriile tale limite sau “muntele din sufletul tau”, aproape intotdeauna muntele in sine te taxeaza cu un accident. Cu riscul de a aluneca spre mistic, cei care impartasesc experienta, sunt sigura ca inteleg perfect ceea ce spun.

Si pentru a reveni in incheiere la subiectul aroganta, zilele trecute ma gandeam ca lumea nostra cea de acum a devenit atat de ostila, rea si intoleranta comparativ cu ce se intampla acum cateva sute de ani, doar pentru ca numarul celor care isi permit astazi sa fie aroganti a crescut atat de mult incat tinde sa devina egal cu numarul oamenilor din tarile dezvoltate. Acum cateva sute de ani, putini isi permiteau cu adevarat sa fie aroganti…


multumiri tuturor celor cu care m-am legat in coarda

11 comentarii:

  1. Felicitari pentru articol, ... excelent.
    ... cele bune, Cristi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Echilibrata viziunea pe care ai dobandit-o in interactiunea cu muntele ...aceea ce a te privi si de jos , dar si de sus , de a te putea detasa de lucrurile marunte si de a intrepatrunde esentialul : comuniunea cu Elementele.... Titus

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Titus, firesc ca tu le intelegi pe toate la alt nivel, ai fost acolo, uneori chiar la celalalt capat al corzii...

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  3. Bun articolul. Ma inspira. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si totusi, de ce te`ai lasat?:) Ioni

    RăspundețiȘtergere
  5. Avem un traseu restant, ziceam ca o sa-l facem la 80 de ani? :)
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. inseamna ca nu e inca restant Ioana :) mai avem pana acolo!

      Ștergere
  6. Bună!

    Mai bine mai târziu decât niciodată! Să-ţi scriu sau să citesc articolul tău?

    Şi eu am ales să NU mă operez la amândoi genunchii, şă stau un an în operaţii şi recuperări şi nu-mi pare rău că am decis asta. Dar tu ai fost fost la alt nivel decât mine şi-mi pare rău că ţi s-a întâmplat. să ajungi să-ţi pui şi tu întrebarea asta. Cred că-ţi a fost greu! Tare greu!

    Mi-a plăcut articolul tău, mi-a plăcut scriitura!

    Felicitări!

    RăspundețiȘtergere

MY shutterstock

My latest images for sale at Shutterstock:

My most popular images for sale at Shutterstock: