joi, 6 octombrie 2011

Etapa numarul 4: Ghid in tara ta

Am un prieten din Germania care la inceputul anului spunea ca si-ar dori sa vina in Romania pentru cateva zile. Este un domn mai in varsta, care a vazut mare parte din lumea aceasta.

Ne-am cunoscut in 2008 in Croatia la scufundari. Venise cu barcuta personala si sotia si se lipise de grupul nostru ceva mai numeros pentru scufundari. O luna si ceva pe an, asta facea pe perioada verii, se plimba cu barcuta lui pe Adriatica printre insule, facea scufundari si se bucura de soare.

Mi-a scris ca vrea sa vada deva deosebit si ca nu il intereseaza obiectivele turistice pe care le poti gasi in orice ghid si sunt vizitate de marea masa a turistilor. Stiam si ce ii place cat de cat, facusem echipa la scufundari in Croatia, si am apucat sa povestim cate ceva.

Nu mi-a fost foarte greu sa ma hotarasc pe unde sa il duc, si ce sa ii arat. Doar ca locatiile care mi-au aparut in minte erau cam departate si mai ales ne trebuiau masini diferite. Pentru inceput puteam folosi masina mea, insa pentru partea a doua am preferat sa rezerv la o companie de rent a car o masina cu garda inalta, pentu drumuri de munte si drumuri romanesti uitate de lume.

Asadar cand a venit in tara, am pornit direct catre mare, directia portul Tomis. De acolo o barca rapida si un prieten bun care detine o scoala de scufundari ne-au dus in larg, undeva la mila 10, unde se odihneste o bijuterie de epava, numita Arkadia. Candva sub pavilon german, cargoul Arkadia se odihneste azi la o adancime cuprinsa intre 17-31 m. Lansata in 1927, Arkadia a fost cunoscuta ani de zile ca Bremen. Avea o capacitate de 1756DWT, 85 m lungime si 13 m latime. Stiam ca prietenul meu va aprecia dincolo de placerea scufundarii, istoria din spatele ei. Arkadia a lovit o mina din barajul S-57 si a stat ascunsa sub apele Marii Negre pana de curand cand Scafandri de la Aqvarius au localizat-o, la multi ani dupa ce a fost vizitata de scafandri militari romani. Pastrata foarte bine, este impresionanta elicea, carma si partea din spate.

Atmosfera in jurul epavei este cu adevarat una speciala, o combinatie de mister, umbre verzi, termocline reci, istorie, plase pescaresti rupte, frig (temperaturile sunt in general pe la 5-9C), fascinatie, adrenalina, adancime, un intreg pachet de senzatii tari. Si nu m-am inselat, prietenul meu s-a bucurat cu adevarat desi putina lumea poate ar intelege ca exista placere si bucurie in asemenea incursiune in trecut.

Dupa o seara de bere si povesti cu scufundari, pe drumul de intoarcere, am ales sa ocolim putin pentru cateva ore in care sa ne oprim in cheile Dobrogei. Putina lume stie ca Rezervatia Gura Dobrogei este o rezervatie complexa speologica, paleontologica, geologica si faunistica. Formata din calcare din perioada jurasica, modelata de natura in millenii, Gura Dobrogei te desfata cu peisaje neobisnuite: stancile stranii, pesterile (“Gura Dobrogei” sau “Liliecilor” si pestera “La Adam”), padurile de stejar pitic, flora si fauna cu specii rare, raurile, arbustii pitici, atat de aproape de un ditamai drumul national (acces prin sud prin Mihail Kogalniceanu ->catre localitatea Targusor). Inca o data am avut inspiratie cu locul ales si m-am bucurat sincer.

Seara ne-a prins in Bucuresti, unde am schimbat masinile, de aici inainte aveam nevoie de masina de teren inchiriata. La prima ora am pornit catre Baia de Arama, caci drumul este lung si aglomerat iar in cea mai mare parte cu o singura banda pe sens, deci multe ore de condus. Dar zic eu ca merita. Am facut circa 6-7 ore pana in Baia de Arama, insa odata lasat in urma orasul, incepe sa fie frumos. Am oprit putin la Podul lui Dumnezeu, unul dintre cele 3 poduri naturale din lume folosite pentru circulatia auto. Monumentul natural este situat in localitatea Ponoarele intre lacurile carstice Zătonul Mare si Zătonul Mic. Daca perioada este bine aleasa in an, mai exista o super atractie in zona : padurea de liliac, insa cum nu era cazul acum am continuat catre Pestera Izverna.

Pestera Izverna este o minune in sine, o bijuterie undeva la o altitudine de 600 de metri in Muntii Mehedinti, faurita de cel mai mare izvor carstic din Judetul Mehedinti. Este una dintre cele mai renumite pesteri din Europa in care se practica speologia subacvatica, filmata de insusi Jacques Yves Cousteau.

Pentru protectia ei, pestera este incuiata si in calitate de scafandru autonom si/sau speolog intrii numai impreuna cu custodele pesterii, un om absolut minunat si un scafandru desavarsit. Eu personal il apreciez cel mai mult, pentru mine este un « guru » un om care vorbeste foarte putin si face foarte mult, un om care deschide gura numai atunci cand conteaza si are ceva de spus, un om pe care tacerea dintre conversatii nu il deranjaza astfel incat sa simta nevoia sa o umple cu tot felul de zarzavaturi.
Am carat echipamentele pe galerii pret de vreo 2 ore, apoi am iesit pentru odihna. In Izverna conteaza mai putin daca intrii ziua sau noaptea, conditiile de temperatura sunt constante si in aer si in apa. Ceea ce puteam constata era ca nivelul apei era semnificativ ridicat si galeriile pe care odinioara le parcursesem uscate, acum aveau cativa centimetri de apa, plouase mult cu cateva zile inainte, asa ca din pacate apa limpede si cristalina avea sa fie mai tulbure de data aceasta.

Pe la 8 seara am intrat in pestera echipati cu costumele, pentru ca restul de echipament era déjà frumos aranjat la inceputul Sifonului Verde. Am trecut cu veselie lacul cu mini-barcuta de 1 persoana (trecerea se face in maini pe o coarda intinsa, iar barca este rechemata pe celalalt mal tot cu ajutorul unei franghii). Trecerea solicita putin echilibru si de cele mai multe ori provoaca glume si ras fata de cei care nu se descurca chiar asa de bine.

Intreaga tura de scufundare la Izverna solicita cunostinte avansate, antrenament si rezistenta fizica. Sunt 3 sifoane (galerii scufundare) : Sifonul Verde, Sifonul Galben si Sifonul Negru, intre care deplasarea se face pe galerii active (cu apa pana la genunchi). Parcurgerea intregului traseu obisnuit (pana la -41m adancime si 105 m lungime pe Sifonul Negru), dureaza in echipa de 3 persoane in medie 3-4 ore. Sunt multe manevre si mult echipament greu de carat. Dar frumusetile pe care le poti vedea, emotiile traite, unicitatea momentului, argintul bulelor acumulate pe tavane, senzatia de explorare zic eu ca merita orice efort. Ma scufund déjà de niste ani buni la Izverna si nu ma pot satura, astfel incat revin in fiecare an. Amicul meu a fost cu adevarat fascinat de Izverna, asa cum este cam fiecare scafandru care ajunge sa intre aici.

Pe drumul de intoarcere, mi-am dorit sa il mai surprind cu ceva si am oprit aparent aiurea la intrarea in Horezu la baza unui deal mare galben care pare ca se rupe. E dealul cu TROVANTI. Sunt numai 2 locuri in Romania unde poti gasi asa ceva, unul este la Costesti, aproape de Horezu. Trovantii se mai numesc si « pietre care cresc » si sunt microformatiuni nascute din nisipuri si gresii bogate in carbonat de calciu. Trovanții (concretiunile) cresc spontan - din centru catre periferie - cu o rata de depunere care poate atinge 4-5 cm in 1200 ani. Ei apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structura masiva, concentrica sau plana (stratificata), avand dimensiuni de la cativa centimetri pana la cateva tone. Eh, cate lucruri minunate si simple exista, pe care in ultima vreme le ignoram. Stiati ca exista si Muzeul Trovanților in Costesti, judetul Valcea?

Seara am ajuns franti de oboseala in Plaiul Foii, la poalele Pietrei Craiului. Fiind ultima zi, am vrut sa-i arat amicului meu un munte unic. Iarasi am sa fiu subiectiva si sa afirm ca e cel mai frumos munte din Romania. Piatra Craiului reprezinta una dintre cele mai fascinante si diverse succesiuni geologice din Carpatii Romanesti. Are o alcatuire geologica formata din calcare recifale, care s-au sedimentat peste sisturile cristaline existente. 22 de kilometri de creasta alba, calcaroasa, izolata. Peretii nord-vestic si vestic reprezinta o succesiune de vechi recife de corali care traiau in marea calda si de mica adancime existenta aici in mezozoic. Pe versantul sudic sub creasta exista Avenul din Grind, care are o denivelare de -540m, fapt ce-l situeaza pe primul loc in Romania, fiind inclus si in catalogul mondial al golurilor subterane.

Am stat sub soarele diminetii cu ochii la versantul nordic, cu peretii lui salbatici si am povestit despre ce a vazut zilele astea. Nu-i venea sa creada ca exista atatea locuri salbatice, conservate, pline de farmec si liniste, departe de imaginea asociata cu romanii si Romania. Ca sa incheiem in nota de relaxare am revenit in Bucuresti prin Rucar-Bran si am oprit de nenumarate ori pentru foto si la tarabele cu branza de burduf in scoarta de copac, miere si produse traditionale.


Articol scris pentru concursul SuperBlog2011

Reguli articol: http://pcnews.ro/2011/10/06/superblog-2011-etapa-nr-4/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

MY shutterstock

My latest images for sale at Shutterstock:

My most popular images for sale at Shutterstock: