miercuri, 5 octombrie 2011

Etapa numarul 1 - Puritatea sunetului

De multe ori cand ne gandim la lumea subacvatica o asociem gresit cu o lume in care domneste linistea. Vedem documentare cu imagini si culori care-ti taie respiratia. Aproape de fiecare data acestea sunt insotite de melodii relaxante, egale si linistite sau muzica clasica cu acorduri rafinate, sunete inalte si pure menite parca sa rascoleasca senzatii profund umane, senzatii de mult uitate…

Si totusi, lumea subacvatica inseamna pe langa “deep blue”, sau frenezie de culori in zonele de recif si o intreaga lume a sunetului.

La inceputul scufundarii pornind din lumea noastra exterioara, agitata si galagioasa pare a fi liniste sub ape. Esti oarecum agitat, ai nevoie de cateva clipe in care tu ca fiinta te adaptezi la un mediu strain si ostil (de ce oare? pentru ca este primul mediu pe care il experimentam in aceasta lume). Cu trecerea anilor se pare ca noi, oamenii incepem sa ne pierdem instinctele si conexiunile cu “mama natura”.

Revenind la experienta scufundarii in sine, odata ajustata vesta compensatoare, stabilita flotabilitatea omul se relaxeaza, sunetul violent al respiratiei sub apa, a bulelor in exces, incepe sa se estompeze. Scafandrul ajunge sa respire linistit, rar si profund. Isi aude respiratia si incepe sa o controleze. Apoi atentia se muta pe ceea ce se intampla in jur.

Mi-aduc aminte si acum o scufundare de dimineata in Egipt. O dimineata neobisnuit de rece si o mare cam prea agitata. Primele 30-40 de minute au fost banale, obisnuite fara nimic deosebit. Apoi ghidul egiptean m-a privit in ochi si mi-a facut semn sa ascult. M-am oprit curioasa si am incercat parca sa-mi lungesc urechile pentru a capta mai multe sunete. Ce copilarie mi-am zis si am ras in sinea mea. Insa el insista sa ascult, iar urechile mele ramaneau la fel de pustii si lipsite de orice senzatie de sunet. Am privit mult “in albastru”, iar secundele le percepeam ca pe minute. Apoi, cam la momentul in care ochii incepeau sa-si piarda acuitatea in infinitul albastru, am inceput sa aud. Un sunet inalt, departat, urmat de altele asemanatoare.

Apoi… apoi intreaga scena s-a populat, a devenit atat de aglomerata: sunete straine mie, culori si multa, multa miscare. M-am trezit in mijlocul unui grup de peste 20 de delfini. Eram in apa circa 18-20 de oameni si cam tot atatia delfini. Surpriza intalnirii a creeat un mic haos, pe care l-am inteles mai tarziu cand am constatat ca undeva in mijlocul lor se desfasura un ritual de imperechere.

Cata frenezie… imi aduc aminte si acum senzatia de “piele de gaina”, emotia tacuta, imposibil de exprimat, senzatia viscerala a sunetului care isi gaseste imaginea asociata in mintea mea. Oare cum sa transmit celor din jur prin simple cuvinte acea emotie simpla, naturala, senzoriala? Culoare si sunet, miscare si viata, energie pura…

Pana cand tehnologia va avansa la un asemenea nivel incat sa poata sa transforme in biti imaginile, suntele si emotiile adanc intiparite in memoria mea, pentru a le putea impartasi, as folosi un laptop multimedia performant ASUS din seria N. NX90. Claritatea imaginii si puritatea sunetului la modelele N53 si N73 sau cele mai noi N55 si N75 ar fi redat cu fidelitate sunetele pe care si astazi le aud cand ma gandesc la acel moment unic in care m-am intalnit pentru prima data cu delfinii, culorile recifului, uimirea din ochii mei, bucuria din ochii ghidului care incerca sa ma faca sa ii aud inca din departare, sau as putea sa incerc sa va rog sa inchideti ochii, sa va ingaduiti un moment de liniste si sa incercati ca si mine sa mixati toate aceste emotii. Eu cand inchid ochii… aproape ca pot sa aud culori!

Articol scris pentru concursul SuperBlog2011

Reguli articol: http://pcnews.ro/2011/10/01/superblog-2011-etapa-nr-1/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

MY shutterstock

My latest images for sale at Shutterstock:

My most popular images for sale at Shutterstock: